Premierul Victor Ponta a declarat la finalul ședinței conducerii PSD că nu există o soluție a unui partid pentru întărirea accentuată a francului elvețian și creșterea ratelor celor care s-au împrumutat în această monedă. El le-a transmis celor afectați că nu vrea să vândă „iluzii”.
Prim-ministrul a precizat că neexistând această soluție din partea unui singur partid, trebuie să existe o discuție cu BNR, cu băncile private, dar și cu grupurile parlamentare pentru a se vedea cum se abordează legislativ această problemă. Francul elvețian a crescut în ultimele zile de la un curs de 3,7 lei la 4,4 lei.
„Vreau să nu vindem iluzii, să nu existe așteptări nerealiste”, a spus Ponta, care l-a criticat pe premierul din umbră, Cătălin Predoiu pentru modul în care s-a poziționat în problema creșterii ratelor celor care s-au împrumutat în franci elvețieni. Acesta a cerut pe pagina sa de Facebook ca BNR să convoace de urgență o întâlnire cu șefii instituțiilor bancare „cu expunere mare pe creditele în franci elvețieni”, scriind că „o plafonarea agreată cu băncile a unui curs stabilit și în funcție de cotațiile de la data contractării creditului ar putea reprezenta o soluție”.
Ponta a subliniat că unii politicieni încearcă să câștige capital „prin demagogie în această problemă”, dar că soluțiile vin doar după ce specialiștii le declară fezabile.